De ce fug eu…

Mă sperie singurătatea.

Mă face să tremur în faţa ei şi să nu mai văd nimic în jur.

Mă sperie atât de tare încât cred că la un moment dat,  mă agăţ de toate frânturile de om din jurul meu.

Mă sperie singurătatea dimineţii, mă sperie liniştea nopţii, mă sperie necunoscutul pe care nu-l pot controla…

Mă sperie teribil feţele singure din metrou, din fiecare dimineaţă.

Mă sperie şi mai tare oamenii pe care îi consideram puternici, dar pe care îi descopăr singuri şi speriaţi.

Mă sperie calendarul care parcă e pus pe o rotativă accelerată.

Mă sperie firul de păr alb pe care l-am rupt zilele trecute şi mă sperie viitorul.

Mă sperie că trebuie să rezolv problemele neterminate ale altora şi că starea asta mă face să scriu… înseamnă că meriţi.

Mă sperie oamenii care nu ştiu ce vor şi care mă fac să cred că nu ştiu ce vreau

atunci când eu ştiu.

Mă sperie oamenii care fug de adevăr şi se îmbată cu iluzii.

Mă sperie monotonia, mă sperie rutina, mă sperie nesiguranţa mea provocată de a ta.

Mă sperie oamenii care beau acelaşi vin prost, zi de zi, dar îl beau pentru că este cel cu care s-au obişnuit.

Mă sperie minciunile frumoase spuse doar ca să nu doară.

Mă sperie banalul şi prostia.

Mă sperie cei care aplică „recele” pe „cald”,  spunând că aşa trebuie să fie.

Mă sperie cei care fac şedinţe de crioterapie pe sentimentele lor.

Mă sperie acele personaje care inventează legi universale şi le aplică pe mine.

Mă sperie cei care decid pentru toţi, când decizia nu le aparţine.

Mă sperie că trebuie să mă opresc.

Heart – Alone

Anunțuri

9 gânduri despre „De ce fug eu…

  1. Îmi pare bine când ceilalţi văd lucrurile diferit faţă de cum le văd eu. Poate că sunt pesimistă, DAR, în definitiv, de aici vin diversitatea şi varietatea: din modul diferit în care vedem lucrurile. Altfel am fi banali şi monotoni, lucruri care, după ce ai citit post-ul, ştii că mă sperie. Am recitit Barcelona, azi. Iniţial trecusem peste un paragraf interesant. L-am lecturat cu interes acum.

  2. DAR de ce really ?
    Referitor la Crioterapie… este metoda prin care se înlătură (mai nou) tumorile. Lucrurile pe care nu le vrem „pe/în/cu/la noi”. Nu văd de ce analogia cu aplicarea crioterapiei pe sentimente ar fi una deplasată atunci când ele devin lucruri care ne împovărează. NU sunt adepta ei (deducem asta de mai sus), DAR unii o practică cu zâmbetul pe buze. Lucrurile care îi sperie sau care le scapă de sub control, îi fac să fugă, să (se) mintă, şi într-un final să îngheţe sentimenele care nu le convin. De cele mai multe ori, ne complacem în rutină pentru că e mai simplu aşa. Tu ce preferi: rutina sau noutatea ?

  3. dar din dar se face rai, drumul pana la iad e pavat cu intentii bune 🙂

    PS: Nino, tu mergi des cu metroul?

  4. mi s-a parut, din comentariile tale, ca nu mergi mult cu metroul, iar in putinele dati in care o faci, nu te preocupa imaginea oamenilor care sunt langa tine 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s