Trainspotter…

Ştiţi ce este un trainspotter ? Este persoana cu o puternică pasiune pentru trenuri. Cel care le analizează ca un bun observator, care notează ora lor de plecare şi cea de sosire, care numără vagoanele,  dar care în ciuda pasiunii sale nu urca niciodata treapta unui tren.

Poate că odată urcat va fi purtat…  nu în călătoria pe care o visează de-o viaţa, ci într-una în care a mai fost şi în trecut.

Nimeni nu-şi doreşte redundanţă.

Poate nu vrea să vadă defectele lumii pe care a contemplat-o până acum ca un simplu outsider.

Imperfecţiunile nu plac nimănui.

Sau poate că „sandvişurile” emoţionale cu care a plecat la drum îi sunt de suficiente.

Poate că odată urcat, o să găsească nimicul de care se teme.

Un trainspotter este un veşnic confuz, un diletant în corpul unui expert, cineva care vede nimicul în ceva sau ceva-ul în nimic, cineva care nu ştie să caute şi găseşte când nu caută, dar care nu păstreaza niciodată ce găseşte pentru că mereu aşteaptă următorul tren…

U2- With or without you

Anunțuri

5 gânduri despre „Trainspotter…

  1. ” Poate că odată urcat va fi purtat… nu în călătoria pe care o visează de-o viaţa, ci într-una în care a mai fost şi în trecut.

    Nimeni nu-şi doreşte redundanţă. ”

    Treaba asta seamana perfect cu dealul copilariei lui Cioran (cinicul lumii), care, intrebat fiind de ce nu se intoarce in Romania, sa revada dealul dupa care a tanjit o viata intreaga la Paris, raspunde ceva de genul: daca m-as intoarce, l-as revedea si as constata ca este ca un deal oarecare, toata perfectiunea paradisiaca pe care i-am atribuit-o ar fi spulberata.

    “VIATA E SCURTA, INCALCA REGULILE, IARTA REPEDE, SARUTA INCET, IUBESTE CU ADEVARAT, RAZI NECONTROLAT, SI NU REGRETA NIMIC CARE TE FACE SA ZAMBESTI ! “

  2. Cioran traia pentru ca muntii nu rad si viermii nu canta („Pe culmile disperarii”) si tot el credea ca cea mai mare prostie pe care mintea omului a conceput-o este ideea de eliberare prin omorarea dorintei. Am cunoscut de curand o persoana care actioneaza in viata ca un trainspotter. Un om care ia cat crede ca ii trebuie, dar nu cat si-ar dori, care traieste clipa 1, dar moare subit in clipa 2. Pentru mine, existenta unui trainspotter este cat se poate de trista: nu va atinge niciodata un punct de maxim, ci doar franturi care, poate atunci cand vor fi puse cap la cap, il vor salta din acest labirint al indeciziei… sau nu.

  3. Ultima idee din Cioran, nu este tema blogului totusi, dar are un soi de relevanta in mesaj.
    TOT SECRETUL VIETII SE REDUCE LA ATAT: VIATA NU ARE NICI UN ROST; FIECARE DIN NOI GASESTE INSA UNUL […] Viaţa nu poate avea un rost. Sau dacă are, va trebui să-l ascundă de vrea să ne mai aibă (Amurgul gandurilor)

    Jose Arcadio Buendia personajul lui Gabriel Garcia Marquez (Un veac de singuratate) e un exemplu de trainspotter, dar care, prin pasiunea lui reinnoita pentru diverse inventii tehnologice, reusea sa ii afecteze teribil pe cei din jurul sau. Un caz interesant.
    MA BUCUR CA AI SEMNALAT CUVANTUL ASTA PE BLOG.

    Un trainspotter este OBSESIV ATASAT DE SUBIECTELE sale, pe care se inversuneaza sa le aprofundeze, si despre care exclusiv vorbeste. Este aproape un specialist in ceea ce le priveste. Nu isi depaseste totusi conditia, are propia-i lume si ii este indeajuns. E un mod de a fi singuratic, deplasat si rupt din constientul cotidian.
    Intr-adevar pare o viata trista, privita din afara, din punctul nostru de vedere, cei infipti in realitate (poate prea mult uneori, dar asta e din nou alta tema) ; insa pentru trainspotter e un mod de a fi – nu cred ca e trist, e doar axat unidirectional pe «sina» lui.
    Banuiesc ca ar fi si recalicitrant daca il combati in acceptia lui, in «domeniul» sau. Dar, foarte probabil ce spun eu acum se refera la cazul cronic, deja. Tu ne poti spune mai mult, zici ca ai intalnit o asemenea persoana.

    Ca sa revin la comentariul tau, DA, poti fi trainspotter doar CA HOBBY, sa te pasioneze, practic, COLECTIONAREA DE INFORMATII INUTILE.
    Dar sa fie oare asta, singurul scop in viata ?
    Pe la varsta adolescentei ar fi ceva usor dubios, mai apoi, poate un pic cam mult, intre 20-30 ani, dar daca si la 30-40 ani, continui starea asta, sigur intram in ce povesteam mai devreme, starea de Trainspotter cronic, iremediabil, introvertit si antisocial.

  4. Imagineaza-ti un „trainspotter” al sentimentelor care nu vede in asta un hobby, ci un mod de a trai. Las deoparte axa varstei si imi imaginez o persoana care colectioneaza sentimente ce ii devin inutile dupa o perioada si de care se debaraseaza fara regrete in cautarea altora noi, care este axata unidirectional pe „sine” si care nu este introvertita si antisociala, trecand drept o persoana normala, care este recalcitranta atunci cand este combatuta si devine obsesiva atunci cand vine vorba de „ce i se cuvine”. Cu alte cuvinte, trainspotter-ul ce are pe post de subiecti oameni. Pentru el, acesta este unicul rost. Ma intreb oare daca existenta sa are vreun scop ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s