Examen buclucas, cu dedicaţie pentru d-ra X. Şi la mai mare !

Acum câteva zile bune, orele 10:00, facultatea Y. În primele două rânduri „gaiţele cârcotese” care le ştiu pe toate şi nimic, în ultimele rânduri cei care sunt prea buni ca să mai citească (ever) şi pe la mijloc, noi, cei aflaţi într-o continuă tranziţie…, pe scurt, genii în devenire:)).Începe examenul, foiala multă,  lângă mine, o domnişoară, se ştie ea. Să îi spunem X. D-ra X scrie la primul subiect, scrie la al doilea, scrie la al treilea, la al patrulea „problems, problems”. Un bun samaritean, adică E.U., îi donează o foaie cu câteva indicaţii sumare. Examenul decurge normal. După o vreme, nivelul apei creşte şi lângă noi, o seminaristă cam zeloasă începe să dea târcoale ca un rechin înfometat. Ne priveşte cu interes timp de câteva minute bune, face câteva piruete şi îşi fixează ochişorii pe noi. Ne privea cu atât de mult interes încât la un moment dat mă simţeam ca într-o secvenţă din Ally McBeal în care ea cânta „You don’t fool me, la la la la la, you don’t fool me, you don’t fool me, you don’t fool me ! „. Încerc să par concentrată şi scriu de parcă din mine se naşte a doua oară Eminescu. Plăpânda supraveghetoare remarcând cursivitatea (o înlănţuire nefirească de vocale şi consoane) se lasă păgubaşă, orientându-se către cealaltă parte a amfiteatrului, unde o masă compactă de studenţi se lansează într-o acţiune atomizată de ascundere a „inspiraţiunii”. Tic-tac, tic-tac, trec două ore, iar E.U.,  colega X şi cu mine, ne pregătim să încheiem. Prin mintea lui E.U trece ca un fulger gândul că nu şi-a recuperat foaia pe care o dăduse întru atingerea colegialităţii supreme, dar iese din sală, gândindu-se că nu-i bai, că a convins-o pe seminaristă că nu trişează prin modul său autentic de a roti foile atunci când e bănuită de treburi necurate, prin mina de om concentrat care arăta că a citit ceva din suportul de curs. Iese din sală şi aşteaptă…şi aşteaptă… şi nimic. X nu mai ieşea, în sală mai erau câteva (două, mai exact) persoane…

Scenarii sumbre îşi fac loc în mintea lui E.U.  Iese o tipă care ne spune: „A prins-o cu o foaie pe care nu era scrisul ei…”. Moment nasol pentru ritmul cardiac al lui E.U. … După alte 5 minute iese şi X. În timp ce eu creionam în aer, cu degetul, cuvântul exmatriculat , ascult dialogul mirobolant dintre cele două:

– Ce s-a întâmplat ?, întreabă E.U.

– Mi-a găsit foaia ,  răspunde X.

–  De ce nu ai scos-o din lucrarea ta ?, întreabă calmă E.U.

– Nu am avut când. A stat mereu lângă noi şi când m-am ridicat, mi-a cerut foile la verificat, răspunde X.

– Şi ce a zis ?, întreabă E.U.

– Că vor investiga, spune X.

Concluzia: Cu fiecare copiat se mai naşte un jurnalist de investigaţie în România.

Faptele prezentate mai sus sunt desigur pură ficţiune. Nimic nu s-a petrecut cu adevărat. E.U. şi X sunt personaje închipuite şi DA, Moş Crăciun există.

O seară bună !

Anunțuri

8 gânduri despre „Examen buclucas, cu dedicaţie pentru d-ra X. Şi la mai mare !

  1. Si uite asa a avut Domnisoara X parte de o aventura in minunata-i facultate. Numai ea stie de sentimentul de vinovatie pe care l-a simtit mai bine de o saptamana si cate persoane a intrebat daca va fi exmatriculata sau nu. Sa speram ca bunul samaritean a invatat ceva din aceasta experienta. Domnisoara X cu siguranta s-a potolit.
    The end.

  2. Silvana…nu-i corect!! Tot timpul mi-am bătut capul să identific…ce era de identificat, și la sfârșit aflu că-i doar ficțiune??? 😀
    Fain

    O zi măreață să ai/aveți 🙂

  3. 😆 eu chiar am patit-o cu o profesoara intr-un examen la matematica 😀 pusese ochii pe mine dar am deturnat-o, norocul meu ca gresise o problema si cand am intrebat-o daca e sigura ca e buna problema si i-am explicat de ce cred eu ca nu-i 😀 a corectat-o si pe urma m-a ignorat cu desavarsire pana la sfarsitul examenului
    Doame ajuta ca daca ramanea cu ochii pe mine o incurcam ca la teorie eram cam pe langa subiect. Na ca am spus-o dupa atatia ani, doamna Trandafir v-am copiat la teorie 😆

  4. Doamna Trandafir, nah, Cristinutza si-a ales ca simbol electoral trandafirul numai si numai in onoarea dumneavoastră…cuprinsă de remuscări fiind 😆

    😛

    NB

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s