Narco-Narcisism

Din ce in ce mai des ma trezesc cu senzatia ridicola ca nu sunt eu. O stare de narcoza manifestata prin letargie pe care nu o pot explica. Si nici nu incerc. Gandul care ma preocupa de ceva vreme a inceput sa se armonizeze si el treptat, treptat, cu mediul inconjurator. Ma ridic din pat ca sa ma confrunt cu ce vad in oglinda. Daca sunt cea veche sau alta, habar n-am. Nici nu stiu care ar fi mai ne/multumitoare… Seara ma gaseste o furtuna cumplita: cuvinte indescifrabile si fraze manioase se scriu in mine si palpaie pana dimineata, un gand il cheama numaidecat pe celalalt, rauri de cuvinte prevestitoare de neliniste… pana cand intr-un final dispar. Noaptea e un sfetnic bun…

Sunt lucruri pe care le faceam din doua miscari inainte. Aproape ca nici nu le gandeam si erau ca si facute. Acum, totul treneaza. Pentru cateva momente chiar ma las cuprinsa de un sentiment bizar de amorteala. Ma simt ca Graia…imbatranind inainte de varsta. Noroc cu reclama voluminoasa de la Victoriei care „zbiara” la mine in fiecare zi la ora 8:45, cu litere rosii:  „Traieste fiecare clipa !”. Asa imi dau seama ca am mai bifat inca o zi din calendarul incert 2009.

Acord o atentie exagerata propriei mele persoane, lucru in principiu bun. Asta nu inseamna ca am si reusit sa ma gandesc intotdeauna la mine si sa ma pun pe primul loc de fiecare data. M-am lovit si ma lovesc de oameni dintre cei mai diferiti. Pana acum am dat peste 3 categorii: oameni cu care ma simt bine din prima clipa si pe care am impresia ca ii cunosc de ani buni (chiar daca ne stim de cateva minute), oameni cu care trebuie sa joc un rol ca sa putem comunica si cei care ma lasa rece, din motive subiective. Bine, ar mai fi si cei pe care nu ii pot „clasifica”, prin urmare nu le-am gasit nici categoria in care sa ii plasez. Sunt oameni pe care i-am indragit din prima secunda, pe care i-am adorat dupa primul zambet sau dupa prima grimasa.  Pe altii, am reusit sa ii cunosc in timp si nu mica mi-a fost mirarea cand le-am descoperit calitatile.

Ah, uit… mai sunt si cei care m-au dezamagit. Ei nu merita clasificati… Din cauza lor am obosit atat de rau…

Dar omit un lucru: ca trebuie sa cer mai putin de la oameni decat imi pot oferi ei in acest moment.

Uit mereu ca nu ne nastem oameni, ci devenim oameni, in timp.

Anunțuri

Un gând despre „Narco-Narcisism

  1. asa e cu oamenii…
    uneori le cerem atata cat stim ca noi putem face (pe principiul daca eu pot, trebuie sa poata si celelalt) si devenim cam exigenti.
    alte ori, ii judecam prea mult si daca ne trezim si reflectam ne dam seama ca si noi am avea aceleasi probleme, intro oarecare masura (nu privi paiul din ochiul celuilalt […])
    asadar sa nu uitam ca suntem oameni, sa ii aceptam pe ceilalti asa cum sunt, sa nu incercam sa ii schimbam dupa placul nostru… poate parea un compromis, dar daca am sti sa vedem situatia din alta perspectiva, ne-am da seama ca totul va iesi mai bine.
    evident, totul are sens daca ai cu cine purta o asemenea legatura, insa asta tine doar de noi, sa ne selectam persoanele care ne inconjoara. am observat ca si de la cei pe care nu i-am dori apropiati, ca ni se par antipatici, am putea invata cate ceva.
    deci, cum spui si tu: SA FIM OAMENI!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s