Greselile jurnalistilor se vad in tribunal, ale judecatorilor in inchisoare

Luni am participat la una dintre dezbaterile organizate de Ascmedia pe tema noului Cod Civil, un proiect de lege care a starnit si se pare ca va starni in continuare valuri de nemultumire printre jurnalisti si organizatiile din domeniu. Noul proiect vine cu noutati referitoare la principiul ocrotirii valorilor umane si modalitatile de respectare si garantare a acestora, un principiu ce poate lua painea de la gura multor categorii profesionale din domeniul presei si audiovizualului.

Invitati, Ion Cezar, presedintele Asociatiei Jurnalistilor si Razvan Savaliuc, jurnalist de investigatie la cotidianul Ziua.

Timp de doua ore, cei doi invitati s-au lansat intr-o discutie moderata de Horea Badau si au incercat sa expuna care sunt articolele din noul Cod Civil ce incalca sau ingradesc  libertatea presei, lucrurile de care tinerii jurnalisti ar trebui sa se fereasca pentru a evita procese nedorite si care sunt repercusiunile generate in fata instantei de un text de lege ambiguu.

S-au adus in discutie lipsa unei Legi a Jurnalismului cat si motivele pentru care aceasta intarzie sa apara. Realizarea unui astfel de act, spun cei doi specialisti, ar reprezenta finalul profesiei, fiind vazuta ca un fel de scriptura a coercitiei si a restrictiilor. Totodata, definirea unui termen cheie precum „interes public” pare imposibila chiar si pentru Ministerul Justitiei. Noul proiect de lege devine astfel, pe langa multe altele, o dogma ambigua pentru un cititor profan si un mare semn de intrebare pentru unul experimentat.

Exista prevederi in noul Cod care permit un drept la replica fluviu prin decizia instantei, ce trebuie publicat intr-un interval de X zile (5 daca nu ma insel), fara ca ziarul sa se poata opune. Pe langa faptul ca aceasta masura duce la decredibilizarea jurnalistului respectiv si transforma ziarul intr-un mix „articol-replica” (prin urmare,  pentru a  ajunge la urmatorul articol din sumar vom sari poate peste 3-4 pagini din moment ce in Cod nu este precizata o limita anume pentru replica sau rectificare), reprezinta o imixtiune nejustificata a autoritatilor publice in bucataria editoriala.

Codul permite „punerea sub sechestru, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulatie a lucrurilor ori mijloacelor care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea faptei prejudiciabile”, cu alte cuvinte jurnalistului in cauza ii pot fi sechestrate bunuri incepand de la un simplu caiet, pana la calculatorul din redactie, masina folosita la investigatie sau mai in gluma sau mai in serios, chiar si cainele personal daca a fost implicat in adulmecarea dovezilor.

Printre atingerile aduse la viata privata se numara:

  • difuzarea de imagini care prezintă (…) aspecte exterioare ale locuinţei private, fără acordul celui care o ocupă în mod legal
  • difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise sau audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză.”
  • utilizarea numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană în alt scop decât informarea legitimă a publicului”.

O alta problema evidentiata de invitati a fost lipsa unei dezbateri publice si faptul ca Guvernul a incercat sa introduca o lege profitand de adoptarea acesteia in viteza. Intr-un comunicat de presa, Asociatia Jurnalistilor din Romania considera actiunea Guvernului ca fiind „netransparenta si abuziva” (vezi Legea 52/2003).

Totusi, repezentanti ai Ministerului Justitiei sustin ca noul proiect de lege nu face decat sa aduca o protectie suplimentara libertatii de exprimare a presei, in conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Coroborate cu art. 10 al Conventiei pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale, textele propuse ar trebui sa se bucure de claritate atunci cand vine vorba de aprecierea unui judecator.

Iar noi ca actuali sau viitori „caini de paza ai societatii” nu ar trebui sa ne simtim vanati de „hingherul justitiei”, ci ar trebui sa fim increzatori.

De ce nu ? Doar o spune Ministerul Justitiei si o intareste jurisprudenta de la Strasbourg.