Dupa un anumit timp…

Dupa un anumit timp…

de Jorge Luis Borges

“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…

(Sursa: http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=3288)

You Learn
After a while you learn the subtle difference
Between holding a hand and chaining a soul,

And you learn that love doesn’t mean leaning
And company doesn’t mean security.

And you begin to learn that kisses aren’t contracts
And presents aren’t promises,

And you begin to accept your defeats
With your head up and your eyes open
With the grace of a woman, not the grief of a child,

And you learn to build all your roads on today
Because tomorrow’s ground is too uncertain for plans
And futures have a way of falling down in mid-flight.

After a while you learn…
That even sunshine burns if you get too much.

So you plant your garden and decorate your own soul,
Instead of waiting for someone to bring you flowers.

And you learn that you really can endure…

That you really are strong

And you really do have worth…

And you learn and learn…

With every good-bye you learn.

Jorge Luis Borges

Translation by Veronica A. Shoffstall

(Sursa: http://www.yuni.com/library/docs/352.html)

Legat de maini si de picioare

Cati dintre voi pot spune cu mana pe inima ca au iubit cu adevarat ? Cati dintre voi pot afirma cu tarie ca dragostea nu mai este o necunoscuta ? Cum o fi de cei care isi vor raspunde cu DA la prima si la a doua intrebare in  cazul in care se insala ? Mai bine mori fericit crezand ca ai descoperit dragostea adevarata cand tu nu ai simtit nici macar pe sfert lucrurile pe care ai fi putut sa le simti sau trist pentru ca pasiunea nu a durat si stii ca ai trecut pe langa ce putea fi ideal pentru tine ?

Cum stii daca iubesti ? Cum gasesti in tine acel sentiment puternic care iti face inima sa bata atat de tare atunci cand vezi persoana iubita incat pieptul pare o panza de paianjen in mijlocul unui uragan  ?

De ce nevoia continua de nou si de a cauta altceva si altceva si iar altceva ?

De ce suntem atat de usor de plictisit de cei carora le dedicam dragoste vesnica intr-o prima faza ? De ce ne transformam in timp in niste creaturi ahtiate dupa material, dupa substanta, dupa cantitate si tangibil ?

De ce amestecam banii cu sentimentele sau de ce incep sa se amestece intre ele de la sine dupa o vreme ? Desi pare reteta perfecta, nu tine mult. Tine cat sa te bucuri un pic de miraj.

Cum e sa te simti legat de maini si de picioare in sensul cel mai „acut” ? Sa simti ca toate actiunile tale intr-o relatie sunt controlate de altcineva care joaca elegant cu tine jocul manipularii si al dominarii ?

Putem iubi gradat ? Azi de nota 10, peste un an de 8 si peste zece ani de nota 1 ?  Unu ar trebui sa fie nota de corijenta atunci cand e singura din catalogul amoros, nu ?  Ce faci atunci ?

Te mai amagesti cu un 10 la Dirigentia Prieteniei ca sa creasca media ?

-//-

Love is real, real is love… Love is asking to be loved…

Ele merg mai departe, dar durerea ramane

Asta seara am citit un articol despre femei scris de un barbat, pe care il notez cu 10. Poate ca sunt subiectiva si a coincis cu starea mea „pe dos” sau poate ca am vazut in articol sensibilitate si profunzime cum putin intalnesti la un barbat, cuvinte care tradeaza multa finete intr-ale sentimentelor si multa empatie. Dragos Bucurenci povesteste in cateva randuri ce poate alti barbati nu au reusit sa spuna unei femei intr-o viata sau daca au incercat sa o spuna, nu au stiu cum.

Freud se plangea ca nu a reusit sa inteleaga niciodata femeile. Eu nu am reusit sa ii inteleg pe barbati. Pe Dragos l-am citit cu placere in schimb. I-am sorbit cuvintele si mi-am relaxat muschii fetei, parcurgand paragraf dupa paragraf, fascinata de modul in care ne vad barbatii. Am regasit multe lucruri care sunt adevarate si raspunsul la o situatie care ma naucea de ceva vreme. Poate ca in definitiv, femeile sunt inca o zona holistica, necunoscuta pentru barbati, asa cum o mare parte din creierul uman ramane o enigma. Poate ca atunci cand am fost creati trebuia sa existe un dictionar al sexelor, un indreptar de gest si de stare, un manual care sa-ti explice pas cu pas cum sa-l descoperi pe cel de langa tine, cum sa-l faci sa te adore sau cum sa te desparti de el fara sa suferi. Un antidot pentru amagiri si pentru deziluzii asa cum  aspirina te scapa de frisoane si antibioticul de febra.

Cat de uimitoare suntem noi pentru barbati… enigmatice cand de fapt ne dorim sa fim naturale, complicate cand suntem sincere, tradate cand suntem ignorate, indurerate cand descoperim minciuna, agresive cand incercam sa ne spunem punctul de vedere, sexy cand ne purtam copilareste, senzuale cand suntem neserioase.

Chiar ieri vorbeam cu un prieten despre cat de eronata mi se pare ideea de viata traita permanent ca o lupta de putere intre femeie si barbat . Sa gasesti un echilibru intre orgolii este intr-adevar dificil, dar nu si imposibil.

De multe ori am avut senzatia ca pentru barbati lucrurile stau mult mai simplu decat pentru femei. Parea ca totul se reduce la da sau nu, la alb sau negru, la bine sau rau si ca fazele intermediare au primit interdictie, ca un sistem de aparare impotriva suferintei pe care ti-o poate provoca o stare de tranzitie. Dar nu era asa.

Cred cu tarie ca exista barbati care inteleg ce simte o femeie, care au puterea sa recunoasca iubirea pe care o simt pentru o femeie, care au curajul sa se lase descoperiti, care isi vad erorile si incearca sa le corecteze. Cred ca exista barbati care … stiu sa fie barbati. Doar ca eu nu i-am cunoscut inca. Cred ca exista relatia perfecta, dar de cele mai multe ori o ratam prosteste. Cred ca trebuie sa stii cand sa spui stop joc  mai ales daca stii ca jocul a luat sfarsit de mai multa vreme sau mai rau, daca stii ca va fi… remiza.

Dragostea nu e facuta pentru cei slabi de inger. E un joc pe viata si pe moarte, fara reguli si cu multi jucatori. Rolurile se schimba des, dar in fata sentimentelor, mastile cad. Atunci cand iubesti nu poti disimula. Inima e ca un ceas: cand o iei pe aratura, suna pana te aduce inapoi pe drumul cel bun. Arena insa e mare si din cand in cand ne ciocnim unii de altii. Imprumutam sentimente pe care apoi le cerem inapoi. Ranim si suntem raniti, suferim si dam nastere la randul nostru la suferinta, regretam, suspinam, dar intr-un final incercam sa trecem peste. Asta nu inseamna ca durerea nu ramane. Fiecare deziluzie, fiecare dezamagire, fiecare cuvant necantarit venit din partea persoanei iubite au provocat deja o zgarietura ce nu poate fi niciodata vindecata. Tratata… poate, dar niciodata vindecata. Si totusi, chiar daca a fost ranita, o femeie are puterea sa se ridice. Daca ziua de azi nu i-a facut prea multa cinste, maine cu siguranta va avea puterea sa spuna ca se mandreste cu ziua de ieri.

Intotdeauna femeile mi s-au parut vrajitoare atunci cand vine vorba de anticiparea unui deznodamant amoros si nu spun asta pentru ca sunt femeie. De cele mai multe ori intuim cum se va termina o relatie sau un simplu flirt si in 99% din cazuri intuim corect. In termeni pretentiosi, putem vorbi despre inteligenta emotionala. Cand voi ne analizati formele, noi ne imaginam viitorul langa voi. Cand voi va ganditi sa furati primul sarut, noi ne pregatim sa va primim in suflet pe o perioada nedeterminata.

Fie ca e vorba de memoria de lunga durata, fie ca e vorba de instinct, mereu am avut impresia ca femeile inmagazineaza fiecare element care marcheaza prezenta unui barbat in viata lor, asa cum o baza de date retine informatii si e capabila sa le redea atunci cand sunt solicitate de utilizator. Retinem gesturile, miscarile, frazele, parfumul, gustul si toate celelalte lucruri care il definesc pe El asa cum era la inceput, elemente cu care ne vom hrani sau cu care ne vom satisface subzistenta emotionala in zilele in care El nu mai e langa noi pentru ca ne va fi ranit sau se va fi speriat de povara necunoscutului, dand bir cu fugitii asa cum un copil fuge de prima zi de scoala. Dar atunci cand ii simti parfumul la un necunoscut pe strada, totul iti revine in minte, iar sentimentul care se trezeste in tine e la fel de intens ca cel pe care l-ai avut atunci cand l-ai cunoscut. Ii ierti copilaria, il vrei inapoi. Daca il iubesti cu adevarat, probabil ca ii vei cauta scuze chiar si pentru greseli majore. Si le vei gasi dupa scurt timp. Doar iti vrei Universul inapoi.

Multa vreme am trait cu impresia ca barbatii nu sufera dupa o despartire sau daca o fac, nu se intampla cu intensitatea si gravitatea cu care o fac femeile. I-am invidiat pentru taria lor si pentru modul in care fac fata cu brio rolului „Sunt Dl. Efervescent, proaspat iesit dintr-o relatie. Te invit la o cafea ?”. Mi-am dorit pentru un moment sa renunt la feminitate, sa adopt regulile lor, sa joc in terenul lor, sa elimin fusta si fragilitatea, sa fiu dura si sa-mi estompez orice dram de sentiment care i-ar putea arata „adversarului” ca sunt… femeie. Sa vad in lacrimi slabiciunea suprema si sa le reneg. Dar in timp am realizat ca tocmai asta ne face interesante. Ca un joc de puzzle in care fiecare piesa defineste imaginea, fiecare lucru suprinzator si necunoscut pentru un barbat ne defineste in fata sa.

Mi s-a spuns de multe ori ca sunt frumoasa atunci cand plang. Pe moment am vazut in asta ceva deplasat. Ma cutremura gandul ca cineva gasea in suferinta mea prilej de admiratie, ca persoana de langa mine, care nu simtea sughiturile inimii asa cum le simteam eu atunci gasea in acele lacrimi ceva frumos. Greseam. Era elementul surpriza care il fascina, care il facea sa se intrebe „Oare ce se ascunde in sufletul ei?”.

O sa dau din casa si o sa va spun ca si noi oftam cand vedem un fost ca se insoara, gandindu-ne „uite ce am pierdut”. Caramizile puse la o usa pot fi date jos. Usile se deschid, doar ca ar fi de preferat sa nu se deschida peste inima altei femei. Intr-adevar, femeile tind sa isi doreasca sa aiba ultimul cuvant chiar si atunci cand sunt parasite, dar acel ultim cuvant nu este nimic altceva decat durerea suprema. Nu poti sa te bucuri ca ai avut ultimul cuvant daca stii ca inima celui pe care il iubesti bate pentru altcineva. Nu iesi cu fruntea sus pentru ca ai avut ultimul cuvant,daca ti-ai pierdut punctul de echilibru si te simti catapultata din mediul atat de familiar tie. Nu mai vrei nimic si stii ca nu vei mai avea „secole” liniste dupa ce el se va rupe de tine si va pleca definitiv, lasandu-te prada noptilor albe. Acel „Esti sigur ca asta vrei?” este ultimul strigat de disperare, ultima sansa, pe care o femeie si-o ofera ca actuala, stiind ca peste cateva clipe va deveni fosta. Este momentul de cumplita tensiune cand simte ca fiecare celula din ea plange, fiecare muschi se contracta, stomacul i se strange, picioarele se inmoaie si ea devine din om, neom. Este fractiunea de secunda cand ii vin in minte primele plimbari, primul sarut si prima imbratisare. Este rabufnirea finala a sentimentelor care stau sa moara pentru ca flacara ce le-a intretinut pana acum tocmai s-a stins. Este momentul in care se intreaba obsesiv: „Cum am ajuns aici ?”