Ele merg mai departe, dar durerea ramane

Asta seara am citit un articol despre femei scris de un barbat, pe care il notez cu 10. Poate ca sunt subiectiva si a coincis cu starea mea „pe dos” sau poate ca am vazut in articol sensibilitate si profunzime cum putin intalnesti la un barbat, cuvinte care tradeaza multa finete intr-ale sentimentelor si multa empatie. Dragos Bucurenci povesteste in cateva randuri ce poate alti barbati nu au reusit sa spuna unei femei intr-o viata sau daca au incercat sa o spuna, nu au stiu cum.

Freud se plangea ca nu a reusit sa inteleaga niciodata femeile. Eu nu am reusit sa ii inteleg pe barbati. Pe Dragos l-am citit cu placere in schimb. I-am sorbit cuvintele si mi-am relaxat muschii fetei, parcurgand paragraf dupa paragraf, fascinata de modul in care ne vad barbatii. Am regasit multe lucruri care sunt adevarate si raspunsul la o situatie care ma naucea de ceva vreme. Poate ca in definitiv, femeile sunt inca o zona holistica, necunoscuta pentru barbati, asa cum o mare parte din creierul uman ramane o enigma. Poate ca atunci cand am fost creati trebuia sa existe un dictionar al sexelor, un indreptar de gest si de stare, un manual care sa-ti explice pas cu pas cum sa-l descoperi pe cel de langa tine, cum sa-l faci sa te adore sau cum sa te desparti de el fara sa suferi. Un antidot pentru amagiri si pentru deziluzii asa cum  aspirina te scapa de frisoane si antibioticul de febra.

Cat de uimitoare suntem noi pentru barbati… enigmatice cand de fapt ne dorim sa fim naturale, complicate cand suntem sincere, tradate cand suntem ignorate, indurerate cand descoperim minciuna, agresive cand incercam sa ne spunem punctul de vedere, sexy cand ne purtam copilareste, senzuale cand suntem neserioase.

Chiar ieri vorbeam cu un prieten despre cat de eronata mi se pare ideea de viata traita permanent ca o lupta de putere intre femeie si barbat . Sa gasesti un echilibru intre orgolii este intr-adevar dificil, dar nu si imposibil.

De multe ori am avut senzatia ca pentru barbati lucrurile stau mult mai simplu decat pentru femei. Parea ca totul se reduce la da sau nu, la alb sau negru, la bine sau rau si ca fazele intermediare au primit interdictie, ca un sistem de aparare impotriva suferintei pe care ti-o poate provoca o stare de tranzitie. Dar nu era asa.

Cred cu tarie ca exista barbati care inteleg ce simte o femeie, care au puterea sa recunoasca iubirea pe care o simt pentru o femeie, care au curajul sa se lase descoperiti, care isi vad erorile si incearca sa le corecteze. Cred ca exista barbati care … stiu sa fie barbati. Doar ca eu nu i-am cunoscut inca. Cred ca exista relatia perfecta, dar de cele mai multe ori o ratam prosteste. Cred ca trebuie sa stii cand sa spui stop joc  mai ales daca stii ca jocul a luat sfarsit de mai multa vreme sau mai rau, daca stii ca va fi… remiza.

Dragostea nu e facuta pentru cei slabi de inger. E un joc pe viata si pe moarte, fara reguli si cu multi jucatori. Rolurile se schimba des, dar in fata sentimentelor, mastile cad. Atunci cand iubesti nu poti disimula. Inima e ca un ceas: cand o iei pe aratura, suna pana te aduce inapoi pe drumul cel bun. Arena insa e mare si din cand in cand ne ciocnim unii de altii. Imprumutam sentimente pe care apoi le cerem inapoi. Ranim si suntem raniti, suferim si dam nastere la randul nostru la suferinta, regretam, suspinam, dar intr-un final incercam sa trecem peste. Asta nu inseamna ca durerea nu ramane. Fiecare deziluzie, fiecare dezamagire, fiecare cuvant necantarit venit din partea persoanei iubite au provocat deja o zgarietura ce nu poate fi niciodata vindecata. Tratata… poate, dar niciodata vindecata. Si totusi, chiar daca a fost ranita, o femeie are puterea sa se ridice. Daca ziua de azi nu i-a facut prea multa cinste, maine cu siguranta va avea puterea sa spuna ca se mandreste cu ziua de ieri.

Intotdeauna femeile mi s-au parut vrajitoare atunci cand vine vorba de anticiparea unui deznodamant amoros si nu spun asta pentru ca sunt femeie. De cele mai multe ori intuim cum se va termina o relatie sau un simplu flirt si in 99% din cazuri intuim corect. In termeni pretentiosi, putem vorbi despre inteligenta emotionala. Cand voi ne analizati formele, noi ne imaginam viitorul langa voi. Cand voi va ganditi sa furati primul sarut, noi ne pregatim sa va primim in suflet pe o perioada nedeterminata.

Fie ca e vorba de memoria de lunga durata, fie ca e vorba de instinct, mereu am avut impresia ca femeile inmagazineaza fiecare element care marcheaza prezenta unui barbat in viata lor, asa cum o baza de date retine informatii si e capabila sa le redea atunci cand sunt solicitate de utilizator. Retinem gesturile, miscarile, frazele, parfumul, gustul si toate celelalte lucruri care il definesc pe El asa cum era la inceput, elemente cu care ne vom hrani sau cu care ne vom satisface subzistenta emotionala in zilele in care El nu mai e langa noi pentru ca ne va fi ranit sau se va fi speriat de povara necunoscutului, dand bir cu fugitii asa cum un copil fuge de prima zi de scoala. Dar atunci cand ii simti parfumul la un necunoscut pe strada, totul iti revine in minte, iar sentimentul care se trezeste in tine e la fel de intens ca cel pe care l-ai avut atunci cand l-ai cunoscut. Ii ierti copilaria, il vrei inapoi. Daca il iubesti cu adevarat, probabil ca ii vei cauta scuze chiar si pentru greseli majore. Si le vei gasi dupa scurt timp. Doar iti vrei Universul inapoi.

Multa vreme am trait cu impresia ca barbatii nu sufera dupa o despartire sau daca o fac, nu se intampla cu intensitatea si gravitatea cu care o fac femeile. I-am invidiat pentru taria lor si pentru modul in care fac fata cu brio rolului „Sunt Dl. Efervescent, proaspat iesit dintr-o relatie. Te invit la o cafea ?”. Mi-am dorit pentru un moment sa renunt la feminitate, sa adopt regulile lor, sa joc in terenul lor, sa elimin fusta si fragilitatea, sa fiu dura si sa-mi estompez orice dram de sentiment care i-ar putea arata „adversarului” ca sunt… femeie. Sa vad in lacrimi slabiciunea suprema si sa le reneg. Dar in timp am realizat ca tocmai asta ne face interesante. Ca un joc de puzzle in care fiecare piesa defineste imaginea, fiecare lucru suprinzator si necunoscut pentru un barbat ne defineste in fata sa.

Mi s-a spuns de multe ori ca sunt frumoasa atunci cand plang. Pe moment am vazut in asta ceva deplasat. Ma cutremura gandul ca cineva gasea in suferinta mea prilej de admiratie, ca persoana de langa mine, care nu simtea sughiturile inimii asa cum le simteam eu atunci gasea in acele lacrimi ceva frumos. Greseam. Era elementul surpriza care il fascina, care il facea sa se intrebe „Oare ce se ascunde in sufletul ei?”.

O sa dau din casa si o sa va spun ca si noi oftam cand vedem un fost ca se insoara, gandindu-ne „uite ce am pierdut”. Caramizile puse la o usa pot fi date jos. Usile se deschid, doar ca ar fi de preferat sa nu se deschida peste inima altei femei. Intr-adevar, femeile tind sa isi doreasca sa aiba ultimul cuvant chiar si atunci cand sunt parasite, dar acel ultim cuvant nu este nimic altceva decat durerea suprema. Nu poti sa te bucuri ca ai avut ultimul cuvant daca stii ca inima celui pe care il iubesti bate pentru altcineva. Nu iesi cu fruntea sus pentru ca ai avut ultimul cuvant,daca ti-ai pierdut punctul de echilibru si te simti catapultata din mediul atat de familiar tie. Nu mai vrei nimic si stii ca nu vei mai avea „secole” liniste dupa ce el se va rupe de tine si va pleca definitiv, lasandu-te prada noptilor albe. Acel „Esti sigur ca asta vrei?” este ultimul strigat de disperare, ultima sansa, pe care o femeie si-o ofera ca actuala, stiind ca peste cateva clipe va deveni fosta. Este momentul de cumplita tensiune cand simte ca fiecare celula din ea plange, fiecare muschi se contracta, stomacul i se strange, picioarele se inmoaie si ea devine din om, neom. Este fractiunea de secunda cand ii vin in minte primele plimbari, primul sarut si prima imbratisare. Este rabufnirea finala a sentimentelor care stau sa moara pentru ca flacara ce le-a intretinut pana acum tocmai s-a stins. Este momentul in care se intreaba obsesiv: „Cum am ajuns aici ?”


Anunțuri