Welcome to Kuwait & more

Imagine

20121222_224844 Dupa 6 ore de zbor multicultural si o zi de dormit m-am gandit ca e cazul sa va zic salut.

Am ajuns ok, drumul a fost destul de obositor, dar am compensat cu cele 20 de grade si vederea la golf pe care le-am regasit aici.

Kuwait-ul pare neschimbat fata de acum 7 ani. M-a intampinat cu caldura si ospitalitate, la fel ca in trecut. E a doua oara cand vin parca… acasa.

Pe vremea cand prostia era taxata elegant

Pe vremea cand prostia era taxata elegant si cand snobii si parvenitii erau penalizati.

Au fost vremuri cand Romania nu arata ca o tara gri… desi era.

Au fost vremuri cand Romania stia sa rada… sincer si fara falsitate.

Pe cand lustrele erau ilustre si lumina difuza, confuza…

Pe cand broastele se inmulteau prin metempsihoza, iar amatorii de muzica se numeau megalomani.

Tineretul de azi sufera de debandare…

Examen buclucas, cu dedicaţie pentru d-ra X. Şi la mai mare !

Acum câteva zile bune, orele 10:00, facultatea Y. În primele două rânduri „gaiţele cârcotese” care le ştiu pe toate şi nimic, în ultimele rânduri cei care sunt prea buni ca să mai citească (ever) şi pe la mijloc, noi, cei aflaţi într-o continuă tranziţie…, pe scurt, genii în devenire:)).Începe examenul, foiala multă,  lângă mine, o domnişoară, se ştie ea. Să îi spunem X. D-ra X scrie la primul subiect, scrie la al doilea, scrie la al treilea, la al patrulea „problems, problems”. Un bun samaritean, adică E.U., îi donează o foaie cu câteva indicaţii sumare. Examenul decurge normal. După o vreme, nivelul apei creşte şi lângă noi, o seminaristă cam zeloasă începe să dea târcoale ca un rechin înfometat. Ne priveşte cu interes timp de câteva minute bune, face câteva piruete şi îşi fixează ochişorii pe noi. Ne privea cu atât de mult interes încât la un moment dat mă simţeam ca într-o secvenţă din Ally McBeal în care ea cânta „You don’t fool me, la la la la la, you don’t fool me, you don’t fool me, you don’t fool me ! „. Încerc să par concentrată şi scriu de parcă din mine se naşte a doua oară Eminescu. Plăpânda supraveghetoare remarcând cursivitatea (o înlănţuire nefirească de vocale şi consoane) se lasă păgubaşă, orientându-se către cealaltă parte a amfiteatrului, unde o masă compactă de studenţi se lansează într-o acţiune atomizată de ascundere a „inspiraţiunii”. Tic-tac, tic-tac, trec două ore, iar E.U.,  colega X şi cu mine, ne pregătim să încheiem. Prin mintea lui E.U trece ca un fulger gândul că nu şi-a recuperat foaia pe care o dăduse întru atingerea colegialităţii supreme, dar iese din sală, gândindu-se că nu-i bai, că a convins-o pe seminaristă că nu trişează prin modul său autentic de a roti foile atunci când e bănuită de treburi necurate, prin mina de om concentrat care arăta că a citit ceva din suportul de curs. Iese din sală şi aşteaptă…şi aşteaptă… şi nimic. X nu mai ieşea, în sală mai erau câteva (două, mai exact) persoane…

Scenarii sumbre îşi fac loc în mintea lui E.U.  Iese o tipă care ne spune: „A prins-o cu o foaie pe care nu era scrisul ei…”. Moment nasol pentru ritmul cardiac al lui E.U. … După alte 5 minute iese şi X. În timp ce eu creionam în aer, cu degetul, cuvântul exmatriculat , ascult dialogul mirobolant dintre cele două:

– Ce s-a întâmplat ?, întreabă E.U.

– Mi-a găsit foaia ,  răspunde X.

–  De ce nu ai scos-o din lucrarea ta ?, întreabă calmă E.U.

– Nu am avut când. A stat mereu lângă noi şi când m-am ridicat, mi-a cerut foile la verificat, răspunde X.

– Şi ce a zis ?, întreabă E.U.

– Că vor investiga, spune X.

Concluzia: Cu fiecare copiat se mai naşte un jurnalist de investigaţie în România.

Faptele prezentate mai sus sunt desigur pură ficţiune. Nimic nu s-a petrecut cu adevărat. E.U. şi X sunt personaje închipuite şi DA, Moş Crăciun există.

O seară bună !