Dupa un anumit timp…

Dupa un anumit timp…

de Jorge Luis Borges

“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…

(Sursa: http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=3288)

You Learn
After a while you learn the subtle difference
Between holding a hand and chaining a soul,

And you learn that love doesn’t mean leaning
And company doesn’t mean security.

And you begin to learn that kisses aren’t contracts
And presents aren’t promises,

And you begin to accept your defeats
With your head up and your eyes open
With the grace of a woman, not the grief of a child,

And you learn to build all your roads on today
Because tomorrow’s ground is too uncertain for plans
And futures have a way of falling down in mid-flight.

After a while you learn…
That even sunshine burns if you get too much.

So you plant your garden and decorate your own soul,
Instead of waiting for someone to bring you flowers.

And you learn that you really can endure…

That you really are strong

And you really do have worth…

And you learn and learn…

With every good-bye you learn.

Jorge Luis Borges

Translation by Veronica A. Shoffstall

(Sursa: http://www.yuni.com/library/docs/352.html)

De ce fug eu…

Mă sperie singurătatea.

Mă face să tremur în faţa ei şi să nu mai văd nimic în jur.

Mă sperie atât de tare încât cred că la un moment dat,  mă agăţ de toate frânturile de om din jurul meu.

Mă sperie singurătatea dimineţii, mă sperie liniştea nopţii, mă sperie necunoscutul pe care nu-l pot controla…

Mă sperie teribil feţele singure din metrou, din fiecare dimineaţă.

Mă sperie şi mai tare oamenii pe care îi consideram puternici, dar pe care îi descopăr singuri şi speriaţi.

Mă sperie calendarul care parcă e pus pe o rotativă accelerată.

Mă sperie firul de păr alb pe care l-am rupt zilele trecute şi mă sperie viitorul.

Mă sperie că trebuie să rezolv problemele neterminate ale altora şi că starea asta mă face să scriu… înseamnă că meriţi.

Mă sperie oamenii care nu ştiu ce vor şi care mă fac să cred că nu ştiu ce vreau

atunci când eu ştiu.

Mă sperie oamenii care fug de adevăr şi se îmbată cu iluzii.

Mă sperie monotonia, mă sperie rutina, mă sperie nesiguranţa mea provocată de a ta.

Mă sperie oamenii care beau acelaşi vin prost, zi de zi, dar îl beau pentru că este cel cu care s-au obişnuit.

Mă sperie minciunile frumoase spuse doar ca să nu doară.

Mă sperie banalul şi prostia.

Mă sperie cei care aplică „recele” pe „cald”,  spunând că aşa trebuie să fie.

Mă sperie cei care fac şedinţe de crioterapie pe sentimentele lor.

Mă sperie acele personaje care inventează legi universale şi le aplică pe mine.

Mă sperie cei care decid pentru toţi, când decizia nu le aparţine.

Mă sperie că trebuie să mă opresc.

Heart – Alone